L'Augustin de Malègue, Échos Pascaliens

(source: Université du Québec à Chicoutimi)
no copyright infringement intended

L’édition Brunschvicg de Pascal se trouvait entre ses mains. C’est ce livre qu’il revoit encore, lorsque, après bien des changements et des années, il se rappelle ce temps de sa vie, et l’émotion particulière qu’il allait y rencontrer (Joseph Malègue, Augustin ou Le Maître est là, page 118).

Et plus loin (page 119):
Il était plongé dans la « Prière pour le bon usage des maladies». « … Je ne vous demande ni santé, ni maladie, ni vie, ni mort ; mais que vous disposiez de ma santé et de ma maladie, de ma vie et de ma mort… Je ne sais lequel m’est profitable… » L’édition Brunschvicg présentait à cette page un fac-similé du manuscrit de Pascal, avec son papier sali, les traits entre les paragraphes, les grands S rigides, et tous les détails de l’écriture ardente. On croyait voir dans la demi-obscurité d’une chambre carrelée de rouge, chauffée aux bûches, meublée d’un lit à courtines, sa pâle main écrire près d’un rayonnage d’in-folios, puis s’interrompre pour soutenir son front.

Et plus loin (pages 119, 120):
... ce que Pascal montre à travers les pénombres, c’est moins le Verbe du dogme trinitaire que Jésus dans son humanité, dont il va verser tout le sang... Ce corps humain blanchâtre, étendu sous les Oliviers, ce gisant semblable à tous les autres, écrasé, pitoyable, suant le sang devant la mort, cet homme des basses classes, timide, débile, d’épaules étroites, assez peureux, petit diseux de bonne aventure, mystique et magicien, en dégoût aux grands juifs, totalement ignoré des proconsuls rasés, maîtres de la terre, il est tout cela, et autre chose. Une Présence formidable, une Puissance de Cause Première, joue autour de cette plate douleur de pauvre homme. Elle pénètre ce chétif, elle le traverse, sans l’arracher à son incognito terrifiant. Cette extrémité de bassesse humaine est accolée à cette cime... Non qu’on distingue rien encore des Pâques prodigieuses, dans ces ténèbres du Jeudi Saint. C’est une puissance masquée qui baigne ce moribond, sans qu’on sache si elle descend sur lui ou s’en exhale, ni pourquoi elle laisse dédaigneusement la Mort et la Douleur frapper, se jouer, faire saigner et souffrir, comme si elles se trompaient d’homme... Jésus lui parle comme à Pascal : « Je pensais à toi dans mon agonie.

Et l'endroit participe au mystère (page 120):
La pendule-réveil, posée sur la cheminée, bat dans sa boîte ouverte, d’un petit son méticuleux. C’est le seul bruit de la maison.


(Joseph Malègue)

Stelian Olariu

(image source: ziarul Adevărul)
no copyright infringement intended

Am avut ocazia să îl cunosc. Eram copil şi mă aflam într-o tabără, iar Stelian Olariu, tânăr pe vremea aceea, dirija corul nostru. Mi-a lăsat o impresie puternică. Era serios, era capabil, şi ne impunea respect. Mai târziu a devenit dirijorul corului Operei. Îmi pare rău să aflu că a încetat din viată. Dumnezeu să îl primească în sfânta sa lumină.

• Costin Popa: La trecerea în nefiinţă a maestrului Stelian Olariu
• Anca Florea: S-a stins un simbol al Operei din Bucureşti

(Bucureşti)

Petite Chapelle dans les Bois

Notre Dame des Bois
(image source: Eguelshardt)
no copyright infringement intended

Cependant la route tournait pour mieux vous faire apercevoir tous les passages des bois. Justement on vit dans un tournant, pareille à une fontaine ou à une maison, une grosse chose qui fit bien des manières pour ressembler enfin à ce qu’elle était : une chapelle. Au-dessus d’une porte en fer toujours ouverte, l’inscription portait : « La Font Sainte ». À l’intérieur, dans l’air bleu terne et salpêtré, la voûte gardait des restes d’étoiles jaunies, en une concavité outremer où manquaient des morceaux. Les mêmes étoiles décoraient la robe bleue de la Sainte Vierge. Tout sentait la moisissure et la vieillesse.
Cette chapelle-là était extraordinairement solitaire. Elle semblait une solitude enclose en une autre solitude, un morceau de silence épaissi et plus foncé, ménagé dans la grande taciturnité des bois. Séparée des hommes par des lieues de sauvagerie et de désert forestier, elle intimidait comme une grande personne trop grave, perdue en d’impénétrables recueillements.
Maman interrompit d’une voix impérative et basse, destructive du rêve :
– Nous allons commencer notre chapelet ...

Joseph Malègue, Augustin ou Le Maître est là (pages 36, 37)

Parfois, il ne s'agit pas seulement des personnages dans un récit. Il s'agit aussi de bâtiments, d'arbres, de différents objets ménagers: ils viennent de jouer leur rôle actif dans l'économie du livre. Cette chapelle dans les bois ... le commencement du chapelet.

C'est un auteur roumain qui me vient à l'esprit, Gala Galaction, avec une petite merveille, Bisericuţa din Răzoare. Néanmoins, le ton est différent. C'est un autre rôle que la petite eglise joue dans l'économie du récit de Galaction. Dans le roman de Malègue c'est la tradition catholique, essayant de survivre aux ataques des Modernistes, chez l'auteur roumain c'est bel et bien la tradition orthodoxe mélangée dans le naturel des choses.



(Joseph Malègue)

(Gala Galaction)

Mestreval

(image source: Courrier International)
no copyright infringement intended

Trouvé dans Augustin ou Le Maître est là, le roman écrit par Joseph Malègue (page 32):

– Qu’est-ce qu’un mestreval ? papa, demande Augustin traversé d’un souvenir.
– C’est sans doute un homme qui est à la fois maître et valet, mestre et val, quelqu’un comme le premier domestique ; du moins je le crois.

Disons un majordome, n'est-ce pas? Bien sûr,ce n'est pas si simple, quant on parle de vieux mots. D'abord c'est un vieux mot. Après, c'est un mot composé (de deux vieux mots, je vous l'accorde). C'est mestre, et c'et val. Val, cela vient de valet, les Français avaient l'habitude de réduire les mots même dans les temps de Malègue. Et mestre? J'ai regardé dans les dictionnaires.

L'Internaute:

Sens 1
Ancien
Maître.
Traduction anglais : master
Sens 2
Marine
Grand mât d'une galère.
Traduction anglais : mainmast

Mestre de camp
Sens : Commandant d'un régiment sous l'Ancien Régime. Origine : Grade militaire de l'Ancien Régime, le mestre de camp est le chef d'un camp, c'est-à-dire d'un régiment. À l'origine sous l'autorité du colonel général, il en endosse les prérogatives lorsque ce dernier est supprimé en 1661. Le grade disparaît officiellement juste avant la chute de la monarchie en 1788.

aussi pour val (justement pour le fun):

val , nom masculin
Pluriel   vals ou vaux.
Sens 1
Géographie
Grande vallée, parties de terre qui se resserrent entre deux cotes.
Exemple : Le photographe avait trouvé le bon endroit, au sommet d'une colline, pour faire un superbe cliché du val qui s'étendait à proximité du village.
Synonyme : vallée
Traduction anglais : valley

L'Ortolang:

HIST. [Du xvieau xviiies.]
A. − Au masc. Mestre(-)de(-)camp. Officier commandant en chef d'un régiment de cavalerie ou d'infanterie. Un mestre-de-camp de cavalerie est plutôt à cheval qu'un navigateur français (Voy. La Pérouse, t.2, 1797, p.68).Votre trisaïeul n'était-il pas mestre de camp sous Louis XIV? − Précisément. − Et ne fit-il point partie de l'escorte de gentilshommes français qui suivirent le roi Philippe V (Ponson du Terr., Rocambole, t.4, 1859, p.380).V. maître1II A 4 c ex.
♦ Mestre de camp général de la cavalerie. ,,Officier qui était après le colonel général de la cavalerie`` (Ac. 1798-1878).
B. − Au fém., p. ell. La mestre de camp. ,,Première compagnie d'un régiment soit de cavalerie, soit d'infanterie`` (Ac. 1798-1878). Ce dernier [Simon Arnauld], le seul qui n'eut pas le temps de se dégager du monde, était lieutenant de la mestre-de-camp des carabins sous son cousin M. Arnauld (Sainte-Beuve, Port-Royal, t.2, 1842, p.14).
Prononc. et Orth.: [mεstʀ ̭]. Ac. dep. 1694: mestre de camp. Étymol. et Hist. 1546 mestre de camp (Corresp. pol. d'O. de Selve, éd. G. Lefèvre-Pontalis, p.75); 1553 maistre de camp (Du Bellay, Instr. sur le faict de la guerre, fo57 vods Barb. Misc. 2, 199). Mot d'orig. discutée. D'apr. DG il serait empr. à l'ital. mastro (di campo), modifié d'apr. le prov. mestre et le fr. maître, auquel il correspond. Barb. Misc. 2, 199 y voit une adaptation de l'all. Kampfmeister. FEW t.6, 1, p.42b rejette cette hyp. étant donné que Kampfmeister n'apparaît en all. que tardivement et considère qu'il s'agit vraisemblablement d'une formation gallo-rom., le mot se décomposant en mestre, var. de maistre, forme anc. de maître*, de et camp* (att. dès le xvesiècle). Fréq. abs. littér.: 24.

MAR. Mestre ou arbre de mestre. Grand mât des anciennes galères et des bâtiments à voiles latines. L'antenne de mestre, la vergue de mestre, la voile de mestre (Will. 1831).
Prononc. et Orth.: [mεstʀ ̭]. Ac. 1762: meistre, 1798-1878: meistre, mestre. Étymol. et Hist. a) Subst. fém. 1609 maistre «grand voile» (Mém. de Philippe Prévost de Beaulieu-Persac, éd. Ch. de la Roncière, p. 82); 1640 maestre (Oudin Ital.-Fr.); 1848 mestre (Jal.); b) 1688 arbre de mestre «grand mât de bâtiments à voiles latines» (Miege); 1757 mestre subst. fém. (Encyclop. t.7, p. 437); 1762 meistre subst. masc. (Ac.). Empr. à l'ital. maestra de mêmes sens (Jal., Dizionario di marina medievale e moderno).

Prononciation dans Larousse (mestre, meistre - variante de l'ancien français maistre).



(Joseph Malègue)

Corpus Christi (Colossiens 1:24)

Corpus Christi
(source: La Christité)
no copyright infringement intended

J'ai commencé a lire Augustin ou Le Maître est là, le roman écrit par Joseph Malègue. Affaire difficile, plus de 900 pages! Je ne sais pas si je pourrais le terminer. Une phrase trouvée là me semblait tout-à-fait paradoxale: Comme saint Paul avait osé dire : « J’achève en moi ce qui manque à la Passion du Christ », de même le chrétien d’œuvres complète l’action de Dieu (page 91).


Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica

Coloseni 1:24 Biblia Ortodoxă

Qui nunc gaudeo in passionibus pro vobis et adimpleo ea quae desunt passionum Christi in carne mea pro corpore eius quod est ecclesia

Colossenses 1:24 Biblia Sacra Vulgata

Who now rejoice in my sufferings for you, and fill up that which is behind of the afflictions of Christ in my flesh for his body's sake, which is the church

Colossians 1:24 King James Bible

Nun freue ich mich in den Leiden, die ich für euch leide, und erstatte an meinem Fleisch, was an den Leiden Christi noch fehlt, für seinen Leib, das ist die Gemeinde

Kolosser 1:24 Die Bibel (Luther trans.)

Maintenant je suis plein de joie dans mes souffrances pour vous, et ce qui manque aux souffrances du Christ en ma propre chair, je l'achève pour son corps, qui est l'Eglise

Colossiens 1:24 Bible Catholique

Phrase paradoxale, n'est-ce pas? J'ai trouvé ici une explication:

Saint Paul, dans sa lettre aux Colossiens écrit cette phrase qui étonne souvent les chrétiens : "J'achève, dans ma chair, ce qui manque à l'épreuve du Christ pour son corps qui est l'Église." Nous comprenons mal cette parole parce que nous pensons que, de fait, il manque quelque chose à l'épreuve du Christ, pour qu'elle soit achevée, pour qu'elle soit parfaite. L'épreuve du Christ, c'est sa présence au milieu des hommes, l'épreuve de l'amour de Dieu parmi nous. Épreuve qui est passée par le feu des souffrances et de la mort, à cause de notre péché. Épreuve qui est passée par la résurrection et la vie à cause de sa miséricorde et de son amour.
Ce qui manque à la passion du Christ, ce n'est pas en vertu de Lui-même, c'est en vertu de nous, qui sommes son corps étant son Eglise. Qu'est-ce qui manque dans le corps de l'Église que nous sommes ? C'est qu'en nous s'achève, s'accomplisse et rende parfaite la résurrection, la Passion du Christ. Ce qui manque, c'est que soient accomplis en nous, à travers notre vie, à travers la vie de l'Église et du monde, tout le poids, tout l'amour, toute la miséricorde et le salut contenu dans la Pâque du Christ.

Paroisse Saint-Jean-de-Malte, Homélie du Frère Michel Morin

(Psalter)

(Joseph Malègue)

Miheia - Micah - Micha - Michaeas 6 6:8

Sfântul Proroc Miheia
(source: Doxologia)
no copyright infringement intended

6."Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an?
7.Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preţ pentru fărădelegea mea şi rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu?"
8.Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!

Miheia 6 6:8 Biblia Ortodoxă

David Ensign (the minister of Clarendon Presbyterian Church): Years ago I was asked what passages of scripture I would choose to preach on if I was trying to articulate the core of my own theology. I chose Micah 6:6-8 and Matthew 5

6 Wherewith shall I come before the Lord, and bow myself before the high God? shall I come before him with burnt offerings, with calves of a year old?
7 Will the Lord be pleased with thousands of rams, or with ten thousands of rivers of oil? shall I give my firstborn for my transgression, the fruit of my body for the sin of my soul?
8 He hath shewed thee, O man, what is good; and what doth the Lord require of thee, but to do justly, and to love mercy, and to walk humbly with thy God?

Micah 6 6:8 King James Bible

6 Womit soll ich mich dem HERRN nahen, mich beugen vor dem hohen Gott? Soll ich mich ihm mit Brandopfern nahen und mit einjährigen Kälbern?
7 Wird wohl der HERR Gefallen haben an viel tausend Widdern, an unzähligen Strömen von Öl? Soll ich meinen Erstgeborenen für meine Übertretung geben, meines Leibes Frucht für meine Sünde?"
8 Es ist dir gesagt, Mensch, was gut ist und was der HERR von dir fordert, nämlich Gottes Wort halten und Liebe üben und demütig sein vor deinem Gott.

Micha 6 6:8 Die Bibel (Luther trans.)

6 quid dignum offeram Domino curvem genu Deo excelso numquid offeram ei holocaustomata et vitulos anniculos
7 numquid placari potest Dominus in milibus arietum aut in multis milibus hircorum pinguium numquid dabo primogenitum meum pro scelere meo fructum ventris mei pro peccato animae meae
8 indicabo tibi o homo quid sit bonum et quid Dominus quaerat a te utique facere iudicium et diligere misericordiam et sollicitum ambulare cum Deo tuo

Michaeas 6 6:8 Biblia Sacra Vulgata

(Psalter)


(Church in America)

Carmelia Leonte: Reabilitarea lui Don Quijote

(source: Ziarul Lumina)
no copyright infringement intended

Carmelia Leonte în ziarul Lumina:

Cum poţi să ucizi o himeră? Don Quijote pare să fi înţeles ce problemă spinoasă este aceasta: încăpăţânata ei existenţă se bazează pe un narcisism funciar, pe forţa de a-şi multiplica la nesfârșit imaginea golită de sens, creând o nouă aparenţă: cea a himerei care este salvată de promiscuitate, de lipsa unui înţeles, astfel încât să poată fi luată în serios. În același timp, narcisismul subminează comunicarea, viaţa individului devine un patetic monolog. Din acest motiv gesturile celebrului personaj ne par atât de stranii.
Și totuși, dacă m-ar întreba cineva „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, aș răspunde fără să ezit: Don Quijote. Și când afirm asta, știu în ce bătălie mă angajez. Să ne amintim doar cuvintele lui Lope de Vega: „Despre poeți nu zic, veacul acesta e bun; mulți în fașă pentru anul ce vine, dar nici unul nu-i atât de prost, încât să-l laude pe Don Quijote”. O fi fost Lope de Vega puțin invidios?
Să revedem situația, dincolo de aparențe. Într-adevăr, un ne­bun se luptă cu păpuşi de mucava şi 1.000 de înţelepţi nu termină să îşi dea cu presupusul despre această ispravă. Dar dacă Don Quijote este un cititor de geniu? El are vitejia de a se contopi cu opera, nu-i plac jumătățile de măsură, nu se complace în mediocritate. Dorinţa de a scurta drumul prea lung şi sinuos dintre semnele pe care le vedem în cărți şi umbra lor (care e însăși realitatea) se poate traduce printr-o recucerire a adevărului de la începuturi, când mintea omului încă nu strâmbase universul, astfel încât să încapă între pagini. Din acest motiv lucrurile nu trebuie nici o clipă luate în râs. Don Quijote e un tip foarte serios! El însuși o spune: „Lucrurile nu trebuie ­luate în râs, ci de-adevăratelea!”. Acesta este un testament spiritual la care noi toți ar trebui să medităm. Chiar şi atunci când nătângul slujitor îi atrage atenţia stăpânului că s-ar fi înşelat, că s-ar fi năpustit să ucidă nişte biete figuri de mucava, nobilul Don Quijote găseşte explicaţia. Vrăjitorii îl prigonesc făcând drumul invers, de la „chipurile lucrurilor aşa cum sunt” (este evident talentul de semiotician al luptătorului!) la degradarea lor în marionete penibile, zădărnicind efortul eroului întru adevăr. Este grav, dar nu dezarmant.
Don Quijote crede în prinţesa lui, Dulcineea, în calităţile ei excepţionale. Când este întrebat unde se află această prinţesă minunată, el răspunde: „Dacă v-aş arăta-o, cu ce mare ispravă v-aţi mai putea lăuda mărturisind un adevăr atât de vădit? Lucrul de căpetenie este ca fără s-o fi văzut să credeţi, să mărturisiţi, să declaraţi, să juraţi şi să susţineţi”. Cavalerul se perpeleşte de dragul ei, e în stare de orice sacrificii, dar aflăm că nici măcar cu privirea nu o atinge, nu a văzut-o decât de patru ori în 12 ani. Am spune că e firesc pentru o prinţesă să fie scumpă la vedere, dar ­scutierul, prea puţin visător, ne dezvăluie că ea, departe de a fi o prinţesă, este o biată porcăriţă, fiica porcarului din sat; nu e o apariţie serafică, ci e „chioară de-un ochi, iar din celălalt i se ­scurge rugină şi pucioasă”. Iar scrisorile înflă­cărate ale îndră­gostitului au un destin neaşteptat: Dulcineea, analfabetă fiind, nici măcar nu le poate citi, drept care le rupe şi le aruncă în obrazul curierului. Ce face Don Quijote în această situaţie, când oricine s-ar simți dezarmat? Îşi apără idealul, îşi conservă credinţa şi dragostea: „Nu i se scurge, lepădă­tură nemernică, ceea ce zici, ci dimpotrivă, ambră şi parfum de mosc; şi nu e nici chioară şi gheboasă, ci mai dreaptă decât un fus de Guadarrama”.
Oare nu orice îndrăgostit repetă greșeala lui Don Quijote? Nu ne-am dori cu toții o asemenea poveste de dragoste?
Călcat în picioare de oi, porci şi tauri, Cavalerul tristei figuri se ridică şi merge mai departe. Socotit nebun şi în orice caz ridicol, este, în sinea lui, un înţelept. În confruntarea cu actorii unei trupe de teatru, care îl agresează cu impertinenţa lor, cavalerul neînţeles ripostează: „Ating iluzia şi asta mă ajută să înţeleg mai bine realitatea. În teatru sunt diverse roluri… dar moartea le ia veşmintele care îi diferenţiau şi toţi rămân egali”.
Cuvintele lui Don Quijote seamănă deja cu o pagină de învăţătură creştină. Nebunia lui începe să ni se pară o strategie de luptă, prin care eroul se predă lumii, în toată vulnerabilitatea lui, însă, în mod tainic, el cucereşte lumea căreia i se aşază la picioare, tocmai prin această fragilitate care îl face sublim.
Din acest motiv aș dori ca Don Quijote să fie reabilitat.

no copyright infringement intended

(Cervantes)

God Didn't Create Borders

Zoeann Murphy
no copyright infringement intended

God didn't create borders, they were created by man.

Zoeann Murphy in Washington Post: In Reynosa, Mexico, a town that borders the United States, Mexicans and others living there share their thoughts on President Trump’s push to build a wall.

(Washington Post)
no copyright infringement intended

(Zoon Politikon)

Aaron Astor: We Need To Rethink Our Models of Political Ideology

Aaron Astor
(image source: twiter)
no copyright infringement intended

Aaron Astor (Historian of the 19th Century U.S. and Associate Professor at Maryville College) on Facebook:
We need to rethink our models of political ideology, both in the US and around the world. There are right wing nationalists, left wing nationalists, right wing globalists and left wing globalists. There are gradations along each axis. Trump, Putin and the European far right parties are right wing nationalists. They emphasize cultural traditionalism and economic protectionism. Right wing globalists are the neo-conservatives, and the Reagan-Thatcher conservatives who believe in the universal power of free markets and the necessity of military intervention to advance global capitalism. Left wing nationalists have been strongest in Latin America but there is an element of it in Bernie Sanders' approach. They speak mostly of taking care of all the people at home and they refuse to take the ethnic and racial culture war bait. Left wing globalists believe that borders themselves are mostly antiquated hindrances to human rights and that international institutions should be vested with the power to advance basic human rights throughout the world. Again, there are gradations of each.
One consequence of viewing politics along these two axes is to see where opposition is most likely to arise. When a right wing globalist is in charge (like George W. Bush), the opposition is likely to take the form of left wing nationalism (Think of the charge: Why are we building schools in Iraq and not building schools at home?). When a right wing nationalist is in charge, the opposition is likely to advance left wing globalism (support for refugees, universal values of democracy, freedom and human rights). When a left wing nationalist is in charge (Chavez in Venezuela is the most extreme modern example), the opposition is likely to take the form of right wing globalism, advocating more free and open markets. When a left wing globalist is in charge (or one who is perceived to be a left wing globalist, like Obama), the opposition is likely to take the form of right wing nationalism.


(Zoon Politikon)

Mário de Sá-Carneiro, 7 (rendido em romeno por Dan Caragea)

Bilhete-postal, 1915 jun. 7, Lisboa
a Maria Cardoso de Sá Carneiro, Lisboa
(fonte de imagem: Biblioteca Nacional de Portugal)
no copyright infringement intended

Eu não sou eu nem sou o outro, 

Sou qualquer coisa de intermédio: 

Pilar da ponte de tédio 

Que vai de mim para o Outro.

(Mário de Sá-Carneiro, in 'Indícios de Oiro')

Eu nu sunt eu, nu sunt nici altul,

Sunt doar ceva ce între noi e-nscris:

Picior al podului de plictis

Ce trece dinspre mine-n Altul.

(postată de Dan Caragea în blogul său)

(video por laporters)

(Mário de Sá-Carneiro)

(Dan Caragea)

In the Year 2017

A Soviet propaganda poster depicting workers
Eric Lusito/Rex Features, via Associated Press
(source: NY Times)
no copyright infringement intended

Now that we’re nearly a month into 2017, we’d like to catch you up on scientific breakthroughs expected this year. Advancements in self-driving cars, photographs of the event horizon of a black hole, the first head transplant and the conclusion of a privately funded race to the moon are among the predictions. But they might seem underwhelming compared with those made in 1960 by a pair of optimistic Soviet artists. Their forward-looking filmstrip, “In the Year 2017 (В 2017 году)” (the centennial of the Bolshevik Revolution), was recently shared by the St. Petersburg resident who now owns it. The work’s 45 slides trace a day in the life of Igor, a Moscow schoolboy. His world includes atomic trains, machine-made breakfasts (“My favorite!” Igor says) and underground cities where it’s always spring. The story reaches its climax when Igor’s dad saves the day from “the imperialists” and their deadly weapons, with a device that controls the weather. While the artists missed the mark on many of the inventions, they did get one right: the videoconferencing system Igor uses to catch up with his mom. It’s not exactly a smartphone, but it’s close enough.

(source: NY Times; Valeriya Safronova contributed reporting)
no copyright infringement intended

In the Year 2017
no copyright infringement intended

(Filmele Avangardei)

(Russian and Soviet Cinema)

Joseph Malègue

Joseph Malègue
1876-1940
photo circa 1933
(source: wikimedia)
no copyright infringement intended

écrivain catholique français, un des plus importants du vingtième siecle, pourtant longtemps oublié; selon Christophe Langlois, l’œuvre de Malègue reflète une "sensibilité exceptionnelle à l’enfance et au temps", aussi q'une "intelligence profonde du christianisme et des arguments que lui opposent la raison, l’amour humain et la souffrance" (Les Bibliothèques de l'ICP: Un auteur à redécouvrir); Giandomenico Mucci le place "au même rang que Mauriac, Claudel, Maritain et Mounier" (Giandomenico Mucci, « Come sta la Francia cattolica? », dans La Civiltà Cattolica); son œuvre romanesque tient seulemant en deux livres (Les Bibliothèques de l'ICP: Un auteur à redécouvrir); mais son Augustin ou Le Maître est là est considéré comme "le point d'orgue d'une série de romans européens abordant des controverses religieuses avec le modernisme" (Yves Chevrel, Imaginaires de la Bible); pour Claude Barthe, "la comparaison avec Proust vient à l'esprit" (Claude Barthe, dir: Les romanciers et le catholicisme); ... et pourtant, cet écrivain fut tombé dans l'oubli, même dans le milieu catholique; c'est le Pape François qui l'a redécouvri, par pure hasard! cette découverte est raconté dans Le Figaro: "l'histoire commence en 1936, quand Maritain faisait une visite à Buenos Aires pour un cycle de conférences; il avait apporté avec lui les livres de Mauriac, Bernanos, et aussi de ­Malègue; le roman catholique français était alors à son apogée; Maritain s'en est fait l'avocat passionné; c'est ainsi que, deux décennies plus tard, un jeune homme qui faisait son noviciat pour les jésuites a pu découvrir Augustin ou Le Maître est là dans la bibliothèque du séminaire de Villa Devoto, tandis qu'en France, où Sartre régnait désormais en maître, on était passé à autre chose" (Sebastien Lapaque dans Le Figaro: Joseph Malègue sauvé par le pape François).

(info source: wiki, ICP, Le Figaro)

• Corpus Christi (Colossiens 1:24)
• Mestreval
• Petite Chapelle dans les Bois
• Échos Pascaliens

(Le Parnasse des Lettres)

Mario Vargas Llosa: Ficción y Realidad

Mario Vargas Llosa
(fuente: alchetron)
no copyright infringement intended

Mario Vargas Llosa en El País: sólo en una serial televisiva se concibe que haya ganado las elecciones presidenciales un señor como Donald Trump que, sin que le tiemble la voz, dice que los mexicanos que emigran a los Estados Unidos son ladrones, violadores y asesinos, que el Brexit es un ejemplo que deberían seguir otros países europeos, que desdeña a la OTAN tanto como a la Unión Europea y que admira a Vladímir Putin por su energía y liderazgo.

Tribuna | Las seriales; por Mario Vargas Llosa https://t.co/p2sECu2fTg via @el_pais

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 22, 2017

(Mario Vargas Llosa)

خدا The Only God

(image source: The Only God)
no copyright infringement intended

Mai deunăzi am intrat într-un mic magazin iranian de pe Calea Moșilor, să cumpăr niște dulciuri. Mergeam într-o vizită. Vânzătoarea este româncă, probabil măritată cu un iranian, pentru că am văzut că vorbește curent parsi. Când am intrat, tocmai ieșeau doi clienți care nu erau români, și care au zis la ieșire "toda". Cum "toda" este unul din foarte puținele cuvinte pe care le știu în ivrit, am rămas un pic surprins. Mai fusesem odată acolo și o știam pe vânzătoare. Acum era și patronul, iranian sută-n sută, căruia ea ii spunea "Baba". I-am zis că bănuiesc că "Baba" înseamnă Tată, și ea a zis că da. I-am zis că "Baba", care în românește desemnează într-un mod foarte popular o femeie în vârstă, înseamnă în alte limbi vecine cu noi Tată. Cred că și în sârbește la Tată se spune Baba (de unde și Baba Novac). Interesant că în română cuvântul a suferit o deplasare semantică. Cum vânzătoarea nu a părut excedată de micul meu excurs retoric, și cum și bătrânul patron îmi zâmbea prietenos, am prins un pic mai mult curaj și i-am intrebat de cuvântul rostit de clienții care ieșiseră, era cumva "toda"? Pentru că nu era exclus ca să fie folosit, eventual cu ușoare deplasări semantice, în limbi vecine (ivrit, arabă, turcă, parsi, șamd). "Doda" e Dumnezeu, mi-a zis imediat bătrânul. Zic, păi nu e Allah? Allah e în arabă, în parsi e Doda. Am mai zăbovit un pic, istorisindu-le despre întâlnirile mele cu limba parsi, mai întâi in filmele iraniene, apoi odată pe stradă am recunoscut că se vorbea în parsi, fără să cunosc nici un cuvânt, dar văzusem atât de multe filme iraniene încât limba îmi suna cunoscută. Ajuns acasă, am reluat cercetarea, căutând cuvântul Doda. Şi până la urmă l-am găsit, evident că fiind în parsi (خدا) îl găsim și în urdu (خدا), și din urdu mai departe în hindi (ख़ुदा). Si nu numai. A ajuns și în chineză (胡大). Deocamdată, vă dau adresa web unde am găsit toate acestea:

https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%AE%D8%AF%D8%A7

(A Life in Books)

(Bucureşti)

Que el Mediterráneo sea un cementerio nos tiene que hacer pensar

(fuente: El País)
no copyright infringement intended

El Papa Francisco en El País:

• Que el Mediterráneo sea un cementerio nos tiene que hacer pensar
• El peor mal hoy de la iglesia es el clericalismo. Cuando el pastor se convierte en funcionario... le tengo más miedo a los anestesiados que a los dormidos. A aquellos que se anestesian con la mundanidad. Entonces claudican ante la mundanidad. El anestesiado no tiene contacto con la gente. Está defendido de la realidad. Y quizás la enfermedad más peligrosa que puede tener un pastor proviene de la anestesia, y es el clericalismo. Una Iglesia que no es cercana no es Iglesia. Es una buena ONG.
• Todavía falta mucho para que la mujer pueda dar a la Iglesia la originalidad de su ser y de su pensamiento
• En el restaurán de la vida te ofrecen platos de ideología. Uno puede refugiarse en eso. Son refugios que te impiden tocar la realidad
• En el centro del sistema económico está el dios dinero y no el hombre y la mujer
• No me gusta anticiparme a los acontecimientos ni juzgar a las personas antes. Veremos qué hace Trump. Y ahí tomaré mi opinión... no podemos ser profetas de calamidades.
• Hitler fue votado por su pueblo y después lo destruyó. Ese es el peligro: buscar un salvador que nos devuelva la identidad y defendernos con muros de los otros pueblos
• ... esta “clase media de la santidad”: el papá, la mamá que celebran su familia, con sus pecados y sus virtudes, el abuelo y la abuela. La familia. En el centro.
• (citando de un libro escrito por Joseph Malègue, Augustin) “Pero, ¿usted cree que Cristo es Dios?” Y le plantea el problema: ¿Cree que el Nazareno es Dios? “Para mí no es un problema —le contesta el protagonista de la novela—, el problema para mí hubiera sido que Dios no se hubiera hecho Cristo”

“El peligro en tiempos de crisis es buscar un salvador"https://t.co/9qKhJpp48I via @el_pais

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 22, 2017

“The danger is that in times of crisis we look for a savior” https://t.co/a9e0wQ8fX5 via @el_pais

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 22, 2017

“El peligro en tiempos de crisis es buscar un salvador"https://t.co/9qKhJpp48I via @el_pais

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 22, 2017

(Psalter)

Varoufakis: The Alternative to Trump's Nationalism Is Not the Status Quo

Yanis Varoufakis
(image source: Business Insider)
no copyright infringement intended

Yanis Varoufakis in The Guardian: We need an alternative to Trump's nationalism. It isn't the status quo

We need an alternative to Trump's nationalism. It isn't the status quo | Yanis Varoufakis https://t.co/CoxaOKCMCP

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 23, 2017

Have also a look at Varoufakis's web site: Thoughts for the Post-2008 World.


(Zoon Politikon)

Mario Vargas Llosa, Cinci Colțuri

(image source: Metropolis)
no copyright infringement intended

Cinci colțuri nu e cel mai bun roman pe care îl veți citi în 2017, cu siguranță. Dar Llosa încă are rezerve de talent, dacă nu de geniu, în portretistică. Două personaje din această carte – Bondoaca și recitatorul decăzut Juan Peineta – sunt excepționale. Și abia scriind Lima periferiilor, unde noaptea doar polițiștii se încumetau, dar rareori și ei, abia scriind muzica și speranțele frânte ale unei mahalale, Llosa redevine mare, demn de nobelizatul care a fost. Din păcate, aceste capitole sunt, totuși, scurte. Chiar și așa, chiar și așa!, cu Llosa coborându-și muntele, chiar și așa, Cinci colțuri rămâne un înalt la care prea puțini scriitori contemporani pot spera. (Andrei Crăciun în ziarul Metropolis din 19 ianuarie 2017: Noul Llosa)

Noul Llosa | Ziarul Metropolis https://t.co/xv9nRNvUeQ

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 19, 2017

(Mario Vargas Llosa)

Gheorghe Asachi, Un Portret din Tinerețe

Gheorghe Asachi
portret de Giovanni Schiavoni
(source: wikimedia)
no copyright infringement intended

Giovanni Schiavoni (1804-1848) a venit la Iași, între anii 1837 și 1843, ca profesor la clasa de zugrăvire a Academiei Mihăilene, exercitând o puternică influență asupra formării tinerilor pictori. Portretist de valoare, a fost preocupat de redarea caracterelor fizice și pshihice ale personajului, deschizănd drumul spre dezvoltarea portretului pshihologic (source: wiki).




(Gheorghe Asachi)

Gheorghe Asachi

(source: Istoria Moldovei)
no copyright infringement intended

poet, prozator, dramaturg, inginer, arhitect, deschizător de drumuri în cultura românească modernă; născut în anul 1788 la Herța, avea să înceteze din viață în 1869, la Iași; avea atunci 81 de ani și în anul acela a călătorit la Lemberg (unde studiase în tinerețe), pentru a recupera manuscrisul Țiganiadei; unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna, scrise de el, aveau să constituie mai târziu sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi); a condus numeroase reviste literare; îndrumător cultural în domenii diverse - teatru, școală, presă, activitate tipografică; în 1813 a înființat o clasă de inginerie în limba română, unde a predat arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica; în 1816 a organizat primele reprezentații teatrale în limba română; a publicat în 1829 prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească; în 1835 a fost unul din întemeitorii Academiei Mihăilene; în 1836 a organizat Conservatorul filarmonic și dramatic din Iași; a tradus și adaptat piese de teatru străine; în poezie a abordat toate speciile - ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade; a versificat legende istorice (Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu); cunoștea polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza și engleza; a fost inițiat în francmasonerie la Milano, iar în 1830 era Venerabilul unei loji din Iași; în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României; în foarte puține cuvinte (mult prea puține pentru o asemenea personalitate covârșitoare), acesta a fost Gheorghe Asachi.

(info source: wiki, Istoria Moldovei)

• Un Portret din Tinerețe

(A Life in Books)

Thomas Gray

Thomas Gray
1716-1771
(image source: alchetron)
no copyright infringement intended

poet, letter-writer, classical scholar and Cambridge professor, one of the most learned men of his time (alchetron); generally considered the second most important English poet of the eighteen century, next to Pope (Poetry Foundation); as weird as it sounds, also the most disappointing (Poetry Foundation), due to the small body of his works, this in turn motivated by his reclusiveness and timidity; Samuel Johnson put this in his own way: Gray was speaking in two languages, one public and the other private, and the latter was too seldom heard; all this been said, Thomas Gray remains in history for his masterpiece, Elegy Written in a Country Churchyard, seminal in the further life of the common English lexicon; I should come soon to it.




(A Life in Books)

Kyell Gold

(source: screwbald)
no copyright infringement intended

Right now just a few words about Kyell Gold, author of gay literature focused on the furry fandom. I've just read a review of one of his novels, The Time He Desires. It was mentioned on Facebook by David Ensign, the pastor of Clarendon Presbyterian Church (a community that is remarkable in the courage of its openness). David was referring to a headline from Slate Magazine that drew him into an interesting collision with worlds not his own. So I read the review from Slate. How to resist Islamophobia? The question is stringent and the answer found by Kyell Gold is radical: you have to force together all worlds rejected by the society at large (Islam, Immigration, LGBTQ, etc.), make them collide among themselves till they found their common ground vis-à-vis what is considered mainstream, then make them collide with yourself till you get the essential beyond the scandal. Food for thought.

Looking for a book to help resist Trump? Try this gay immigrant Muslim furry romance: https://t.co/Gr9w5js9NE via @SlateOutward

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 16, 2017

(A Life in Books)

Where Civil Rights Meet the Civil War

Gathering outside Randolph Street United Methodist Church
for the Martin Luther King Jr.. community parade
photo: Julia Rendleman for NY Times
(source: NY Times)
no copyright infringement intended

Lexington in the Commonwealth of Virginia, a place where very different (and opposing) symbols of the same American history can meet unexpectedly: the observance of Martin Luther King Jr. holiday and the parade honoring two Confederate generals buried here, Robert E. Lee and Stonewall Jackson. Today's NY Times has an article about it:

A New Martin Luther King Jr. Parade Divides a Virginia Town

A New Martin Luther King Jr. Parade Divides a Virginia Town https://t.co/sqDjRORtbZ

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 16, 2017

Here is a small documentary about the two conflicting events:

(source: NY Times)

(Zoon Politikon)

Mário de Sá-Carneiro, Taciturno (rendido em romeno por Dan Caragea)

Mário de Sá-Carneiro
André Carrilho, Illustration for the book "Lisbon Poets"
published by Lisbon Poets and Co, 2015
(source: flickr)
no copyright infringement intended

Há Ouro marchetado em mim, a pedras raras, 

Ouro sinistro em sons de bronzes medievais - 

Joia profunda a minha Alma a luzes caras, 

Cibório triangular de ritos infernais. 

No meu mundo interior cerraram-se armaduras, 

Capacetes de ferro esmagaram Princesas. 

Toda uma estirpe rial de herois d'Outras bravuras 

Em mim se despojou dos seus brazões e presas. 

Heraldicas-luar sobre ímpetos de rubro, 

Humilhações a liz, desforços de brocado; 

Bazilicas de tédio, arnezes de crispado, 

Insignias de Ilusão, troféus de jaspe e Outubro... 

A ponte levadiça e baça de Eu-ter-sido 

Enferrujou - embalde a tentarão descer... 

Sobre fossos de Vago, ameias de inda-querer - 

Manhãs de armas ainda em arraiais de olvido... 

Percorro-me em salões sem janelas nem portas, 

Longas salas de trôno a espessas densidades, 

Onde os pânos de Arrás são esgarçadas saudades, 

E os divans, em redór, ansias lassas, absortas... 

Ha rôxos fins de Imperio em meu renunciar - 

Caprichos de setim do meu desdem Astral... 

Ha exéquias de herois na minha dôr feudal - 

E os meus remorsos são terraços sobre o Mar...

(Mário de Sá-Carneiro, in 'Indícios de Oiro')

În mine-i Aur încrustat cu pietre rare,

Sinistru-n sunete de bronz medievale –

Sufletu-mi giuvaer cu raze sclipitoare,

Potir triunghiular de rituri infernale.

Iar în lăuntrul meu s-au ferecat armuri,

Vizierele de fier strivit-au dulci Prințese.

Regala stirpe de eroi de vechi bravuri

În mine și-a lăsat blazoane, prăzi alese.

Crai-nou heraldic peste-avânturi stacojii,

Și umiliri de crin, brocart răzbunător;

Bazilici de plictis, crispări de-armurării,

Trofee mari de jasp, însemn amăgitor…

Podul nedeslușit al lui Am-fost-cândva

A ruginit – și-acum nu pot să-l mai coboare…

Șanțuri adânci în Vag, crenel ce ar mai vrea

Războinici zori de zi, prin tabere-n uitare…

Prin lungi saloane ferecate mă străbat,

Uriașe săli de tron cu densități sporite;

Tapiserii de-Arras sunt dorul destrămat,

Divanurile,-n jur, neliniști obosite…

Imperiu-apune mov la simpla-mi renunțare,

Capricii de satin dintr-un dispreț astral…

Prohoduri de eroi în doru-mi feudal

Cu remușcări ce sunt terase înspre mare…

(Dan Caragea, „Antologia poeziei portugheze”, Edinter, București, 1990; traducere revăzută)

(Mário de Sá-Carneiro)

(Dan Caragea)

Daphne Matziaraki, 4.1 Miles

Daphne Matziaraki
Δάφνη Ματζιαράκη
(source: twiter)
no copyright infringement intended

A coast guard captain on a small Greek island is suddenly charged with saving thousands of refugees from drowning at sea: 4.1 Miles, a NY Times Op-Doc directed and produced by Daphne Matziaraki.

(source: NY Times)

(Filmofilia)

Zygmunt Bauman, Las Redes Sociales Son Una Trampa

Zygmunt Bauman
(fuente: mediaset)
no copyright infringement intended

Desde que planteó, en 1999, su idea de la modernidad líquida —una etapa en la cual todo lo que era sólido se ha licuado, en la cual nuestros acuerdos son temporales, pasajeros, válidos solo hasta nuevo aviso—, Zygmunt Bauman es una figura de referencia de la sociología. Su denuncia de la desigualdad creciente, su análisis del descrédito de la política o su visión nada idealista de lo que ha traído la revolución digital lo han convertido también en un faro para el movimiento global de los indignados, a pesar de que no duda en señalarles las debilidades (El País, diciembre 2015).

Zygmunt Bauman: “Las redes sociales son una trampa” https://t.co/litqgvpuIV via @el_pais

— Pierre Radulescu (@pierreradulescu) January 12, 2017

(Zygmunt Bauman)